Worship with Gandharvas
Exista o mare varietate a formelor muzicii indiene si vom enumera mai intai stilurile neclasice care nu fac obiectul acestei prezentari : bhajanurile, qawali, gazalurile, muzica usoara, muzica de film- bolywood, bhangra, muzica pentru celebrarea diverselor festivale si festivitati, muzica folk indiana etc.
Muzica Clasica Indiana
Exista trei forme importante ale muzicii clasice indiene : Dhrupad ( impreuna cu varna proprie ), Khayal si Thumri . Dhrupad este forma cea mai stricta din punct de vedere a gramaticii unui raga si din punct de vedere al formatului prezentarii, Khayal (cuvant persan insemnand imaginatie) permite un grad mai mare de libertate si Thumri (gen semiclasic ce se bazeaza simultan pe mai multe raga ) este cea mai flexibila forma muzicala prin comparatie cu celelalte doua.
Dhrupad isi revendica distinctia de a fi unul din cele mai vechi stiluri ale muzicii clasice indiene vocale care mai poate fi auzita inca si astazi. Compozitia contine doua parti importante, introducerea , alapul , si partea fixa a compozitiei, bandishul, care urmeaza. Vorbind despre Dhrupad ne referim de fapt la Darbari Dhrupad, stilul care a evoluat in curtile regale si este intalnit astazi in concerte. Exista, de asemenea, un alt stil, cunoscut ca haveli dhrupad, care este interpretat doar in temple, dar acest stil nu face subiectul prezentarii noastre nefiind intalnit in concerte. Se presupune ca Dhrupad descinde dintr-o forma cunoscuta ca prabandha, care este o compozitie fixa, avand un inceput si un sfarsit, si fiind conceputa in corespondenta cu un tal ( ritm ). Compozitia contine patru parti : o sectiune initiala ( udagraha ), o a doua sectiune pentru descrierea gamei ( melapaka ), o sectiune de mijloc numita dhruvapada ( pada – poem) si o portiune de final ( abhoga). Se presupune ca sectiunea de mijloc a creat stilul dhrupad ca si compozitie fixa. Prabandha se canta in temple din secolul doisprezece si in timpul secolului cinsprezece a fost introdusa si adaptata pentru performante la curtea regala dand astfel nastere unui nou gen musical in curtea Mughala. Textele clasice mentioneaza de asemenea patru stiluri pentru Dhrupad : Gurahari, Nauhari, Dagari si Khandari. Este dificil sa explicam diferenta dintre ele, deoarece toate acestea, exceptand Dagari se pare ca au disparut.
Fiecare forma a muzicii clasice indiene este reprezentata de un numar scoli ( mai mult sau mai putin diferite stilistic ) cunoscute sub numele de gharana care semnifica familii.
Astazi insa rigiditatea gharanelor ( fiind inzestrate cu aspecte diferite) este pe cale de disparitie pentru ca scolile nu mai sunt sistemele inchise care obisnuiau sa fie, acultand radioul , cd – uri, etc … un student cu o minte deschisa poate absorbi si pune in practica particularitati altor scoli.
Tansen
|
Naubhat Khan
|
Adarang
|
Masit Sen
|
Amrit Sen
|
Barkatullah Khan
|
Asik Ali Khan
|
Mushtak Ali Khan
|
Debu Chaudhuri
|
Beliciu Victor Marius
Numele Senia Gharana este folosit atat de maestrii cat si de studentii muzicii clasice indiene pentru asi exprima mandria si respectul fata de stilul lui Mian Tansen, persoana legendara a muzicii clasice indiene considerat tatal muzicii clasice.
O gharana este denumita dupa un maestru sau compozitor care are un stil propriu distinct de alte stiluri , uneori insa poate sa poarte numele unui loc sau unui mare artist.
Tansen a fost un interpret Dhrupad de exceptie si maiestria si profunzimea performantelor sale l-au transformat in unicul muzician la curtea imparatului Mughal Akbar si a fost respectat si recunoscut de catre toti muzicienii acelor timpuri. Muzica sa este caracterizata de o puritate de exceptie si de o forma speciala de prezentare a unui raga care este urmata chiar si astazi. El nu numai a compus multe Dhrupad, dar de asemenea a adus o noua dimensiune in muzica urmand idiomurile Dhrupad si fara a devia de la traditie. Exista multe legende interesante despre controlul sau asupra notelor muzicale si naturaletea in interpretarea ragurilor putand invoca focul sau ploaia. Atat de mare era puterea muzicii sale si chiar si astazi multi maestri au un sentiment de mandrie considerandu-se descendenti ai lui Tansen (sau a familiei acestuia ) sau apartinand gharanei ( stilului muzical creat de Tansen) prin traditionala Guru-Shishya Parampara. Ca adept a acestei traditii , neavand nici o relatie de rudenie cu profesorul ci doar una de simplu student al Gurului meu Pandit Debu Chaudhuri care a invatat de la Gurul sau Ustad Mushtaq Ali Khan Sahab care la randul lui a avut sansa sa invete de la tatal lui Ustad Ashiq Ali Khan Sahab, care neavand nici un grad de rudenie (descendenta) cu Tansen, a invatat de la Gurul sau Aftaab-e-Sitar, Ustad Barkat Ullah Khan, care avea o legatura de rudenie distanta cu Mian Tansen.
In perioada contemporana sunt foarte putini muzicieni , care pot pune in valoare stilul Senia sau Baaj. Cuvantul ‘ Baaj ‘ este folosit numai de instrumentisti si cand vorbim de ‘ Baaj ‘ este evident ca vorbim despre un stil instrumental, in mod special Vina ( cel mai vechi instrument este format dintr-un gat de trei picioare lungime avand la capete doua cutii de rezonanta in forma de bostan si doua zeci si patru de bareuri atasate ) , Sitarul si Sarodul . A existat un timp cand vina era foarte populara si era esential ca repertoriul vinei sa urmeze idiomurile Dhrupad . Vina sau rudra vena este considerata mama tuturor instrumentelor , si a fost folosita mai mult pentru a acompania cantareti de Dhrupad , decat de a sustine recital solo . De aceea astazi cand ascultam un recital de vina suna de parca am audia o compozitie Dhrupad in vina . La vina , in perioada de inceput se canta cu trei mizraburi ( inel metalic cu care se ciupesc corzile) pentru a putea reproduce sunetele idiomurilor vocale.
Pakhawaj – ul (instrument de percutie) este toba cea mai intalnita care acompaniaza vocalistii Dhrupad . Unele fraze in pakhawaj au fost reproduse in vina cum ar fi da ga ra, da gar da dra etc. In concluzie orice muzician care se considera apartinand stilului Senia trebuie sa cante la instrument in linia Dhrupad ( urmand regulile dhrupad ).
Chiar si cele mai vechi statui ( 8000 BC) reprezanta zeita artelor Saraswati tinand in mana o vina. Deci este foarte dificil sa stabilim cand acest instrument a fost inventat. Este insa adevarat ca vina chiar si in timpurile moderne reprezinta adevaratul spirit al traditiei Dhrupad.
Traditia Senia implica puritate in prezentarea unui raga care se aplica ambelor forme vocal si instrumental , principiul de baza ( prezentarea unui raga in forma cea mai pura ) este cunoscut ca “ Shudha Vani “ incepand din “auchar” care reprezinta prima parte a alapului si apoi ragul dezvaluit gradat , stadiu dupa stadiu de la sthayee la antara , de la antara la sanchari , si de la sanchari la abhog. Un adevarat artist Senia trebuie sa urmeze toti acesti pasi nu numai in alap dar si in compozitii. Apoi felul in care sunt utilizate notele in cazul unui raga particular necesita o atentie deosebita .Un Senia trebuie sa creeze “Ras – Bhab” in concordanta cu sentimentul ragului . Din punct de vedere traditional un artist Senia poate fi usor identificat dupa maniera in care dezvolta un raga , dupa bandish ( fraza de baza) , dupa bol (felul in care ciupeste corzile) si dupa nuantarea pe contur a majesticului stil vocal Dhrupad. Toti acesti factori reprezinta semnul distinctiv al traditiei Senia.
Traditia Senia s-a perpetuat din timpul marelui Maseet Sen, descendentul lui Mian Tansen care obisnuia sa cante la sitar numai cu saptesprezece bareuri. El este cel care a creat Maseet Khani Baj , stilul de constructie al compozitiei pentru viteze mici, vilambit laya, care este cantat si in prezent de majoritatea instrumentistilor in India.
In final trebuie sa realizam ca cerintele de baza a traditiei instrumentale Senia se refera la constructia compozitiilor Bandish . Un Bandish Senia trebuie sa aiba sectiunile de baza folosite in Dhrupad in zilele noastre . Probabil ca nu putem urma exact stilul Dhrupad pentru Bandish dar cel putin putem sa folosim formele de baza a unui Bandish care trebuie sa aiba Sthayee , Manjh si Antara. Aceasta reprezinta caracteristica esentiala a compozitiilor Senia si unele din Bandish-uri sunt cunoscute ca taksali bandish insemnand ca poarta amprenta traditiei.